Explore the vast range of titles available.

Publică studii si cronici literare în Steaua., Adevărul literar şi artistic, Apostrof, Echinox, Litere, arte, idei, Discobolul, Viaţa românească, Contemporanul - Ideea europeană, Limbă şi literatură, Mişcarea literară, Vatra, Synergies Roumanie, aLtitudini, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Observator cultural, Transylvanian Review s.a., precum si în diverse volume colective din ţară si din străinătate. Petrescu al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2005), Premiul pentru critică „Mircea Zaciu al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2006, 2021), Premiul Asociaţiei de Literatură Generală si Comparată din România (2022). încă de la cartea de debut, Feţele textului, s-a remarcat nu doar maturitatea discursului, „exactitatea aproape matematică a demersului argumentativ(Alex Goldis) si „stringenţa demonstrativă (Doina Curticăpeanu), ci si „carisma stilistică (Ioana Bot). Convenţii ale poeziei erotice româneşti (2005). Analiza imaginarului din lirica erotică ia în vizor „trupul, ca instrument expresiv, obiect de dispută ori alegorie a iubirii însesi, si „lumea, ca locus amoreus sau, dimpotrivă, ca spaţiu al neîmplinirii si ca geografie simbolică a «căderii» erosului. Reflexii ale imaginarului eminescian (2006) se înscrie în descendenţa şcolii clujene cu chenare deja canonice în domeniul eminescologiei, pe linia D. Popovici şi Ioana Em. Pentru T., caracteristicile specularităţii trimit deopotrivă „la imaginar, la o retorică a textului, precum şi la un cumul de strategii ale «înscenării» lumilor discursive\". Faţă în faţă cu modelul estetic romantic, „dogmatic în esenţă (sub masca abilă a unei explozii imagistice insolite)\", textul eminescian are, în unele segmente, o „natură insurgentă\", el construindu-se ca „identitate de o structură specială, definindu-se în primul rând în termeni de funcţie şi dinamică a construcţiei\". In cea mai nouă carte a sa, Scenarii ale criticii. Protagonişti, metode, interpretări (2021), T. îşi propune să identifice argumente de adâncime ale unui fenomen greu de ignorat: acela al comuniunii de idei şi idealuri, care defineşte şcoala universitară clujeană, mai presus de coordonatele fireşti ale unei geografii culturale transilvane şi reuşind să aducă împreună personalităţi cu proiecte şi stiluri strict individualizate.

Cărţile nu doar însoţesc vieţuirea ca martori ai trecerii, ci vieţuirea însăşi are loc prin Carte, ea dă valoare şi sens vieţii şi morţii. Scriind despre poemele primelor trei volume ale Cărţilor vieţuirii spuneam că, în La poarta cuvântului, ne aflăm în plină orchestraţie euritmică. Cântecul lui Horia Bădescu poate fi foarte trist, dar nu-şi pierde înţelepciunea şi generozitatea. Şi în cele mai sumbre înregistrări ale surpărilor din veac, din lume ori din fiinţă, poemul mai încropeşte un ciob de vitraliu, mai speră în descoperirea unui Sens, şi el cu majusculă ca şi Poezia.

Scutite de sensul lor prim - acela de instrumente ale comunicării -, cuvintele se înlănţuie cumva din stratul lor secund începând, cu lăsarea deoparte a suprafeţei. Scriind despre Phantastikon, Ion Pop nota: „O sensibilitate fragilă, o candoare rănită, o seninătate în pericol se transmit în întreg ciclul şi nu lipsesc nici accentele de revoltă a sufletului ultragiat într-o lume care îşi pierde tot mai mult legăturile cu mitul, cu basmul, cu poezia\". Las lucrurile să curgă din universul meu interior, dar cred că asta face fiecare artist\".

Privirea, de o senzualitate unică în proza românească, poate împrumuta abilităţi ale simţurilor carnale, le poate sublima subjugându-le demersului ei creator. Senzualitatea este ea însăşi mişcare: \"sub apăsarea buzelor simţeai unduirile de floare tare ale acestui corp, sprinten chiar când era nemişcat\". Exasperată de iubire, doamna T. \"avea ochii intenşi, dar de o limpezime care făcea ca albul corneei (nu era chiar alb, avea ceva din catifelarea nedefinit verzuie a unei petale de trandafir alb, căruia i s-a injectat artificial culoarea verde.) să dea o impresie de vis\".

Petra-Petrescu se dovedea de două ori naiv: credea că societatea românească se va schimba curând şi radical, tarele fiindu-i trecătoare, simple boli ale copilăriei, iar Caragiale nu se va schimba, fiind iremediabil datat, şi, prin urmare, opera sa nu va dura: \"Comediile vor păli cu timpul. Cu toate acestea, \"un repertoriu românesc nu poate fi luat în considerare în afara pieselor de teatru ale lui Caragiale. Nuvelele şi povestirile sale, chiar şi drama sunt trecute cu vederea când e vorba de caragialismul nostru incurabil.

In Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului, Andreea Răsuceanu îşi propunea să descopere \"ce anume a făcut ca anumite zone bucureştene să capete acea «aură» de mister care supravieţuieşte şi astăzi\". Andreea Răsuceanu confruntă \"geografia ficţională cu cea concretă\", din convingerea că \"fiecare element de pe harta oraşului are un rol în economia spaţiului şi o valoare simbolică\". Saga nordică a atins o armonie tăioasă, întunecatarzândă, poetul şi-a marcat definitiv teritoriul şi oficiază, fie şi sub negrul cenuşii, solemn, cu o voce de-acum inconfundabilă, din chiar pragul proprietăţii sale: \"Sunt poetul din Nord\".

Locul trădează secrete ale celui/celor care l-au locuit cândva, dar poate să nu păstreze nici o urmă vie, ci să devină loc al unei fantasme, să imite/ reproducă schema livrescă a unui loc recognoscibil. Dacă George Coşbuc renunţă la cer spre a-şi gospodări pământul \"lung şi lat\", închis de bunăvoie în limitele terestre ale existenţei sale, pentru Octavian Goga pământul e \"părintele milostiv\", locul din care totul porneşte spre a reveni după rătăciri inevitabile. Tonalitatea liturgică, prevestitoare a versurilor sale e cea mai adecvată patriotismului său răzvrătit şi melancolic în acelaşi timp.

Macedonski - în egocentrismul său exacerbat - face un pas înapoi, până la imaginile medievale ale morţii ca ruşine, oroare, dizgraţie (viermii din Noaptea de noiembrie, tigvele hidoase etc.), şi unul înainte, în stare, în aceeaşi Noapte, să ironizeze instituţia morţii însăşi. Descrierea cortegiului funerar e o imensă caricatură. Macedonski nu receptează moartea nici natural - reîntoarcere în circuitul cosmic, integrare în cicluri eterne -, nici cultural. Plăsmuirile sale sunt probe ale averii pe care o posedă şi care nu-i aduce onorurile sociale cuvenite şi nici \"fericirea\".

Cu alte cuvinte, ori de câte ori omul s-a redefinit pe sine ca \"animal cosmic\" (Vasile Pârvan) cu resurse suficiente înlăuntrul său pentru a sparge limitele: \"Sunt ca un Univers necunoscut\"; \"În fiecare om Universul s-opinteşte. Rădăcinile adânci ale scrisului său, mergând până la poezia populară, ca şi viabilitatea limbii sale poetice până astăzi sunt argumente ale romantităţii sale, ale noutăţii de esenţă, ale neliniştii şi spiritului său insurecţional. Căci tiparul său de gândire nu coincide cu acela al spiritelor enciclopedice, care aglomerează, juxtapunând cele mai variate şi cele mai neaşteptate domenii, precum Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, B.P. Hasdeu, Nicolae lorga sau alţii, ci al unui spirit care a izbutit să închege în cerul uriaşului său univers o sinteză îmbrăţişând toate cuceririle gândului omenesc de până la el şi să o exprime prin filtrul particular al existenţei sale istorice, într-un timp şi un spaţiu, punând asupră-i pecetea... geniului naţional\" (Eminescu, universul cunoaşterii).

Sintagma pe care o foloseam cu alt prilej, poltergeist fantasmatic, e mai puţin pleonastică dacă te gândeşti la dubla mişcare a imaginarului: inventezi un mişcător-de-mobile interioare a cărui existenţă e deja imaginară şi care nu-ţi va face ficţiunea interioară mai puţin imaginară, însă îţi va furniza un material de o aparentă concreteţe pe care îţi poţi lucra senin realitatea. La apariţia primelor patru volume din Jurnal (1993-1998), spuneam că, om de lume închis în sine, un lucid încrezător în semne, european ataşat de rădăcinile sale ardelene (vezi Ca o imensă scenă, Transilvania...), Mircea Zaciu diaristul poate fi resimţit şi ca entomolog atins de perversităţi, cum îl vedea Octavian Paler; dar, cum tot el adăuga, avem de-a face cu \"portrete extraordinare, de mare prozator\", cu \"o pulbere de detalii expresive care-l apropie de un roman frescă, fără să piardă din valoarea sa de document excepţional.\" Prietenii, apropiaţii, cunoscuţii (cei mai mulţi cu nume şi renume) - numărul lor e impresionant, Profesorul fiind mare cultivator de relaţii şi degustător de taifasuri sunt prinşi în complicate, nesăbuite, naive jocuri politice sau angajaţi în proiecte ministeriale din păcate la fel de naive, utopice; se adună pe fugă, se agită, aşa încât cele două volume au drept refren mâhnirea de a fi fost uitat de toţi, lăsat deoparte, scos din joc şi din jocuri.